Şi astfel Petru îşi îndeamnă cititorii să confirme chemarea şi alegerea lor. Acestea sunt cele două faţete ale planului de mântuire al lui Dumnezeu.
Alegerea se referă la alegerea suverană şi eternă de către El a anumitor indivizi ca să fie ai Lui.
Chemarea se referă la acţiunea Lui în timp, prin care s-a evidenţiat alegerea.
Alegerea noastră a avut loc înainte de crearea lumii; chemarea noastră are loc atunci când suntem convertiţi. Pe plan cronologic, alegerea are loc mai întâi, fiind urmată apoi de chemare. Dar în experienţa umană mai întâi devenim conştienţi de chemarea Lui, după care ne dăm seama că am fost aleşi în Cristos din veşnicie.
Nu putem să facem chemarea şi alegerea noastră mai sigure decât sunt deja; planurile eterne ale lui Dumnezeu nu vor putea fi niciodată zădărnicite. Dar putem să le confirmăm, prin asemănarea tot mai mult cu Domnul nostru. Prin manifestarea roadei Duhului, noi putem da o dovadă de netăgăduit a faptului că suntem cu adevărat ai Lui. O viaţă sfântă demonstrează realitatea mântuirii noastre.
Trăind o viaţă sfântă vom fi păziţi de poticniri. Nu se pune problema căderii în sensul pierzării veşnice, căci lucrarea pe care a săvârşit-o Cristos ne izbăveşte de asta. Mai degrabă, se referă la căderea în păcat, în disgraţie sau într-o stare de inutilitate. Dacă nu vom face progrese în lucrurile divine, vom fi în pericol de a ne ruina viaţa. Dar dacă umblăm în Duhul, vom fi scutiţi de situaţia în care am putea fi descalificaţi şi scoşi din serviciul Său. Dumnezeu îl păzeşte pe creştinul care înaintează pentru El. Pericolul stă în starea de trândăvie sau orbie spirituală.