Simon Petru se prezintă pe sine ea rob şi apostol al lui Isus Cristos. Suntem izbiţi îndată de simplitatea şi smerenia sa. El a fost rob din proprie opţiune; iar apostol prin numire divină. El nu recurge la nici un titlu pompos sau simboluri care să-i confere vreun statut elevat. De pe buzele sale se revarsă doar recunoaşterea plină de gratitudine a obligaţiei ce o are de a-L sluji pe Mântuitorul înviat.
Singurul lucru care ni se spune despre cei cărora le-a fost adresată Scrisoarea este că au obţinut aceeaşi credinţă la fel de preţioasă ca a lui Petru şi a colegilor săi. Asta ar putea constitui un indiciu că apostolul s-a adresat unor credincioşi neevrei, ideea subliniată fiind aceea că şi ei au primit aceeaşi credinţă ca şi evreii credincioşi, o credinţă ce nu avea nici un cusur. Toţi cei ce sunt mântuiţi prin harul lui Dumnezeu se bucură de acceptare egală din partea Lui, fie că sunt evrei, fie Neamuri, fie bărbaţi, fie femei, fie robi, fie oameni liberi.
Credinţa înseamnă suma totală a tot ce au primit ei când au îmbrăţişat credinţa creştină. El explică în continuare că această credinţă este prin neprihănirea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. El vrea să spună că pentru Dumnezeu a fost un lucru drept să dăruiască această credinţă de statut egal celor care cred în Domnul Isus. Moartea, îngroparea şi învierea lui Cristos asigură o bază justă de pe care Dumnezeu le poate arăta păcătoşilor harul Său, prin credinţă. Datoria de păcat ce se acumulase a fost achitată în întregime şi acum Dumnezeu poate să-l îndreptăţească pe păcătosul care crede în Fiul Său.
Titlul: Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos este unul din numeroasele titluri din Noul Testament care indică Dumnezeirea absolută a Domnului Isus. Dacă El n-ar fi Dumnezeu, aceste cuvinte n-ar avea nici un sens.