2. Ioan 9
Cu toate acestea, versetul 8 este o paranteză, versetul 9 urmând versetului 7. Aceşti înşelători anticreştini nu rămâneau în învăţătura lui Hristos. Mergeau înainte, credeau ei, către lucruri inovatoare şi mai bune. Avem acest gen de lucruri, în deplina lor dezvoltare, în ceea ce este cunoscut ca „modernism”. Moderniştii cred că religia sau teologia este o ştiinţă omenească şi că, la fel ca toate ştiinţele, nu trebuie să rămână încremenită, ci să înainteze cu epoca ei şi cu creşterea cunoştinţelor omeneşti. El merge deci înainte cu multă încredere către ceea ce crede că este o lumină mai mare. Nicio învăţătură nu este sfântă pentru modernist. Nu există nicio învăţătură a Scripturii pe care să o lase intactă.
Unele forme de modernism nu ar putea deloc să fie clasate ca „moderniste” în lumea religioasă, dar nu sunt mai puţin primejdioase în acest domeniu. Se poate să înainteze decât în anumite chestiuni. Dar întreaga idee „de a merge înainte” este falsă. Dacă poate exista o dezvoltare a anumitor detalii ale credinţei, de ce nu poate fi a tuturor?
Ar trebui într-adevăr să progresăm în înţelegerea adevărului, dar acesta este cu totul altceva şi capitolul 2 din Epistola întâi o declară cu claritate, insistând asupra acestui lucru cu putere. Copilaşul ar trebui să devină tânăr şi tânărul ar trebui să devină tată la timpul său, pe măsură ce creşte înţelegerea noastră despre ceea ce a fost dat să fie cunoscut de la început. Credinţa lui Hristos este divină. Ea a venit de la Dumnezeu, şi în consecinţă, nu poate fi ameliorată, nici dezvoltată. Să păstrăm cu tărie acest fapt.
Este posibil, bineînţeles, să susţii că adevărul a venit de la Dumnezeu şi cu toate acestea să nu rămâi în învăţătura lui Hristos, pentru că simpla credinţă s-a cufundat în intelectualism şi raţionamente. Acest pericol îi ameninţă în special pe cei care se gândesc mai mult să vorbească despre adevăr decât să umble în el. Aceasta poate conduce într-adevăr la îndepărtarea de învăţătura lui Hristos.
Ori o asemenea îndepărtare înseamnă că cel care merge înainte nu-L are pe Dumnezeu. Nu are nici pe Tatăl, nici pe Fiul, pentru că este imposibil a avea pe Unul fără Celălalt. Cel care rămâne în învăţătură, adică în adevăr, Îi are pe amândoi.