2. Ioan 7
În versetul 7, Ioan vorbeşte foarte clar. Mulţi ieşiseră („intraseră” în Textul Primit) în lume, nefiind nimic altceva decât înşelători. Veţi remarca faptul că nu spune: „au ieşit în biserică”, ci „în lume”. Aparent face aluzie la acelaşi gen de oameni, ca cei împotriva cărora ne punea în gardă în capitolul 2 din întâia lui epistolă. Aceştia, spunea el, „dintre noi au ieşit” (1. Ioan 2:19 ), părăsind orice pretenţie de a fi legaţi de biserică. Întorseseră spatele, se pare, Bisericii lui Dumnezeu şi merseseră în lume ca misionari ai unei „lumini” mai mari decât oricare dintre cele pe care le avuseseră vreodată Biserica. Influenţaţi de puterile întunericului, deveniseră crainici ai unor noţiuni constituite dintr-un amestec abil de filozofii păgâne şi vocabular creştin. Vorbeau încă de Hristos, dar „Hristosul lor” nu era Hristosul lui Dumnezeu.
De-a lungul a douăzeci de secole, au fost avansate idei letale, de acest gen, formele cele mai precoce fiind cele la care se face aluzie aici: negarea că Isus Hristos a venit în carne. Acest punct particular este menţionat şi la începutul lui 1. Ioan 4 . Când am privit cu luare aminte acest pasaj, am văzut că această negare se referă totodată la dumnezeirea şi la umanitatea Sa, pentru că faptul de a fi venit „în carne” arată că era efectiv om şi faptul că exista pentru „a veni” în acest fel arată că era Dumnezeu Însuşi. Nemărturisirea adevărului cu privire la Hristos caracteriza pe aceşti propovăduitori ca fiind înşelători şi antihrişti.