Aici se află miezul epistolei, întrucât ni se dau sfaturi de mare preţ cu privire la modul în care trebuie să ne purtăm cu învăţătorii falşi care ne bat la uşă. Ioan nu se referă la vizitatorii ocazionali, ci la propovăduitorii unor învăţături anticreştine. Se cuvine oare să-i poftim înăuntru? Să le oferim o ceaşcă de cafea? Să-i ajutăm financiar? Să cumpărăm literatura oferită de ei? Răspunsul este că nu trebuie să-i primim şi nu trebuie să-i salutăm. Oamenii aceştia sunt duşmani ai lui Cristos. A le oferi ospitalitate înseamnă a ne situa de partea celor care se împotrivesc Mântuitorului nostru. Uneori am putea primi în casă o asemenea persoană fără să ştim că îl tăgăduieşte pe Domnul. Dar atunci când ştim sigur că cineva este un învăţător fals, ar fi un act de neloialitate faţă de Cristos să ne împrietenim cu un atare om. Versetele acestea nu se aplică la vizitatori, în general. Adesea invităm în căminul nostru necredincioşi, în efortul de a-i câştiga la Cristos. Dar aici avem de a face cu o chestiune legată de învăţătorii religioşi care tăgăduiesc Dumnezeirea şi umanitatea lui Isus Cristos, cum explică şi C. F. Hogg:
„Nu trebuie făcut nici un lucru care să dea impresia că ofensa adusă împotriva lui Cristos ar fi un lucru de nimic sau să-l punem pe delicvent în poziţia în care ar putea să-i influenţeze şi pe alţii.”