Introducere – Generalităţi
Înainte de a ajunge la detaliile acestei scurte epistole, să subliniem câteva aspecte de ordin general.
Numele scriitorului nu este menţionat. Acest fapt caracterizează şi Epistola întâi şi a treia, dar în toate cazurile, nu este nicio îndoială că Ioan este scriitorul. Stilul este identic şi este în concordanţă cu Evanghelia care îi poartă numele. Este cu totul remarcabil că Ioan nu-şi menţionează niciodată numele în scrierile sale, cu excepţia Apocalipsei. Există în aceasta ceva foarte potrivit. Evanghelia şi epistolele lui tratează o temă atât de transcendentă: Dumnezeu revelat în Cel care nu era mai puţin decât „Fiul Tatălui”, încât scriitorul uman trece neobservat în gloria acestei lumini.
Epistola a doua, ca şi a treia, este un fel de apendice, sau de post-scriptum, la întâia lui epistolă. Iniţial era, evident, o comunicare de ordin privat cu o anumită doamnă creştină şi familia ei, dar Dumnezeu a îngăduit să fie păstrată în paginile Scripturii, pentru că furnizează o instrucţiune foarte necesară care nu se găseşte nicăieri altundeva. Este singura epistolă adresată unei femei şi din cauza aceasta instrucţiunea este întărită.
2. Ioan 1, 2
În versetele 1 şi 2, este pus accentul pe adevăr în cel mai puternic mod posibil. Epistola însăşi ne dă instrucţiuni despre acţiunea necesară pentru apărarea adevărului; şi primul lucru pe care îl găsim, este că toate relaţiile şi afecţiunile creştine sunt bazate pe adevăr şi trebuie să fie guvernate de el. Dragostea proprie creştinilor este „în adevăr”, pentru că izvorăşte ca rod al faptului că suntem născuţi din Dumnezeu, cum ne-a arătat prima epistolă. Fiind născuţi din adevăr, suntem „în Cel adevărat” şi dragostea, potrivit adevărului, izvorăşte din inimile noastre. De aceea dragostea pe care Ioan o purta alesei doamne şi copiilor ei, îşi găseşte loc în inima tuturor celor care, fiind născuţi din Dumnezeu, au fost aduşi la cunoştinţa adevărului.