Naaman s-a convertit la credinţa în Dumnezeul Israelului, încercând apoi să-şi arate faţă de Elisei recunoştinţa, dar profetul a refuzat să primească vreo recompensă din partea lui. Generalul sirian a obţinut apoi permisiunea să ducă înapoi în patrie pământ cât pot duce doi catari, pentru ca să se poată închina adevăratului Dumnezeu pe sol strămutat din Israel. El a explicat că atribuţiile sale oficiale l-ar putea obliga să se ducă la templul idolului din Rimon împreună cu stăpânul său, ba chiar să se plece înaintea acestuia, exprimându-şi însă speranţa că Domnul îl va ierta pentru asta. Elisei nici nu a aprobat, nici nu a dezaprobat acest lucru, ci, pur şi simplu, i-a dat drumul să se întoarcă acasă. În istoria lui Naaman găsim o ilustrare clasică a evangheliei harului. El era un vrăjmaş al lui Dumnezeu, fiind căpitanul armatei siriene. Omeneşte vorbind, condiţia sa era total neputincioasă şi deznădăjduită, întrucât era lepros (cf. Romani 5:6-10). Fiind dintre Neamuri, era străin faţă de promisiunile şi legămintele lui Dumnezeu şi nu putea pretinde nici una din binecuvântările Sale (Efeseni 2:11, 12). Dar harul lui Dumnezeu s-a coborât până la el, alinând suferinţa umană. Tot ce avea Naaman de făcut era să se smerească şi să asculte de cuvântul Domnului. În cele din urmă, el s-a spălat în Iordan, în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu, ieşind din apă un om nou, cu o piele nouă şi cu o inimă nouă.
Minunatul har al scumpului nostru Domn,
Har ce depăşeşte cu mult păcatul şi vinovăţia noastră,
Acolo pe crucea de la Calvar a fost vărsat.
Unde s-a vărsat sângele Mielului.
- Julia H. Johnston