Adresându-se apoi direct poporului, Rabşache i-a avertizat pe evrei să nu se lase amăgiţi de Ezechia, care le spunea să se încreadă în izbăvirea pe care ar aduce-o Domnul. Dacă se vor preda, le-a spus el, vor primi privilegiul de a locui, provizoriu, la Ierusalim, urmând ca după aceea, la revenirea regelui Asiriei din campania în Egipt, să fie duşi de acesta în Asiria, „o ţară ca a voastră". În plus, a spus el, nici una din zeităţile tribale nu fusese în stare să izbăvească alte naţiuni din mâna Asiriei. Atunci cum îşi închipuiau evreii că vor fi izbăviţi de către Dumnezeu? Oamenii de pe metereze au tăcut, în timp ce cei trei oficiali evrei s-au înfăţişat la regele Ezechia, total demoralizaţi.


Tunelul lui Ezechia a fost săpat în stâncă de la Bazinul Siloam la Ierusalim, pentru a asigura alimentarea cu apă a cetăţii în cazul unui atac din partea asirienilor.