În timpul unei călătorii la Damasc, pentru a-l vizita pe Tiglat-Pileser, Ahaz a văzut un altar păgân şi îndată s-a decis să clădească şi el unul similar la Ierusalim. Prin urmare, a trimis modelul altarului la preotul Uriia, după care acesta l-a zidit în faţa regelui Ahaz. La întoarcerea sa. Ahaz a adus diverse ofrande pe noul său altar (tot felul de jertfe, deşi numai jertfe pentru păcat şi fărădelege nu a adus), după care i-a poruncit lui Uriia să-l folosească din acel moment, în locul altarului de bronz. Ultima frază din versetul 15 pare să sugereze că Ahaz folosea altarul de bronz la ghicit. Dar cuvintele ar putea fi interpretate şi în felul următor: „Cât despre altarul de bronz, va fi la latitudinea mea să decid ce voi face cu el." Preotul Uriia nu a ţinut cont de faptul că era păcat să procedeze astfel şi s-a conformat poruncii regelui Ahaz, săvârşind un sacrilegiu, în loc să-l mustre fără teamă pe rege. Uria (identic cu Uriia) este menţionat în termeni favorabili la Isaia 8:2, dar asta s-a întâmplat înainte de a fi avut loc atacul asupra Ierusalimului. Păcatul de care s-a făcut vinovat, ascultând de porunca nelegiuită a regelui Ahaz, a avut loc la o dată ulterioară.