Când nici în al douăzeci şi treilea an al domniei regelui Iehoaş nu s-au făcut încă nici un fel de reparaţii, regele l-a chemat pe Iehoiada şi pe ceilalţi preoţi, spunându-le despre un nou plan de colectare a fondurilor şi de reparare a templului. Preoţii nu vor mai colecta de acum încolo banii direct, după cum nu vor mai supraveghea reparaţiile aduse templului (v. 7), ci se va aşeza o cutie cu un orificiu în capacul ei, în dreapta altarului, în care să se strângă banii primiţi pentru refacerea templului. Scribul regelui şi marele preot au făcut totalul banilor pe care i-au distribuit apoi lucrătorilor. Supraveghetorii au fost cinstiţi, drept care nu a fost nevoie să se ceară o contabilizare publică a fondurilor. Versetul 13 pare să contrazică textul de la 2 Cronici 24:14; dar din versetul 13 reiese că fondurile nu au fost utilizate pentru cumpărarea ustensilelor templului în timp ce era acesta în curs de restaurare, pe când de la 2 Cronici 12:14 reiese că după ce s-a încheiat lucrarea de reparaţie, fondurile excedentare au fost utilizate în acest scop. Dând dovadă de ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu (Levitic 5:16;Numeri 5:8,9), oamenii au continuat să le dea preoţilor banii pentru ofrandele de păcat şi pentru jertfa de fărădelege.