Solomon îşi încheie rugăciunea cu trei cereri. El cere ca rugăciunea să-i fie acceptată. Apoi cere ca preoţilor care îl slujesc pe Dumnezeu în templul Său să li se facă parte de har şi bucurie. Şi în fine cere ca Dumnezeu să fie milostiv cu el însuşi, pe temeiul iubirii mari arătate de Dumnezeu faţă de tatăl său, David.
Pentru ca nu cumva să credem că rugăciunea e alcătuită doar din cereri, să trecem încă o dată prin ea. Multe sunt referirile la atributele lui Dumnezeu. Solomon menţionează: caracterul unic al lui Dumnezeu (v. 14); îndurarea Sa (v. 14); transcendenţa Sa (v. 18); imensitatea Sa (nemărginirea Sa) (v. 18); omniprezenţa Sa (v. 18); dreptatea Sa (v. 23), iertarea Sa (v. 25, 27 etc); atotştiinţa Sa (v. 30); harul Său (v. 33); şi mila Sa (v. 38, 39).
Pe lângă toate acestea, întreaga rugăciune este pătrunsă de conştiinţa atotputerniciei şi sfinţeniei lui Dumnezeu.