N. Regele Manase (33:1-20)
Deşi a avut un tată atât de cucernic, Manase a fost total diferit, domnia sa fiind cea mai rea dintre toţi regii lui Iuda. Totodată a fost şi cea mai lungă: de cincizeci şi cinci de ani. Lungă este şi lista păcatelor lui Manase. Astfel el a întinat cetatea lui Dumnezeu şi templul, aducând idoli şi reintroducând practica incinerării copiilor în cinstea idolului Moloc, în Valea Fiului lui Hinom. Apoi a fost un ucigaş împătimit (2 Regi 21:16); Josephus ne spune că din ordinul său se organizau execuţii zilnice. Tradiţia ne spune că el l-a omorât pe profetul Isaia, ordonând secţionarea trupului acestuia (referirea de la Evrei 11:37 privitoare la faptul că unii eroi ai credinţei „au fost tăiaţi în două cu ferăstrăul" se înscrie probabil în această tradiţie). Când Manase a refuzat să asculte de Domnul şi sa se lepede de răutatea sa, Domnul l-a îmboldit pe regele Asiriei să-l prindă şi să-l ducă la Babilon, care se afla pe atunci sub control asirian.