După ce au dus în captivitate triburile din nord (2 Regi 17), asirienii ameninţau acum că vor proceda la fel cu regatul Iuda. Ezechia, care plătise în trecut tribut lui Senaherib (2 Regi 18:13-16), a fost presat de asirieni să se predea, încredinţându-le regatul.
Când a invadat Senaherib regatul Iuda, Ezechia a ripostat, întrerupând alimentarea cu apă în exteriorul cetăţii, rezidind şi reparând zidul Ierusalimului, înarmându-i pe dregători şi încurajând locuitorii să privească la Iehova, şi să nu se teamă de armata asirienilor. G. Campbell Morgan scrie:
La prima vedere ni s-ar părea ciudat felul în care a răspuns Dumnezeu la credincioşia slujitorului Său, îngăduind ca regatul să-i fie invadat de forţe străine. Pentru a înţelege ce s-a întâmplat în realitate, trebuie să cunoaştem neapărat şi alte amănunte, care ne sunt prezentate la 2 Regi 18:7-16. Aici aflăm că Ezechia scuturase jugul regelui Asiriei, pe care tatăl său Ahaz consimţise să-l poarte. Gestul său a atras invadarea Iudei de către Senaherib. Apoi, într-un moment de slăbiciune, Ezechia i-a plătit un tribut apăsător, cedându-i conducerea, ca să-l cumpere. Numai că deznodământul a fost contrar rezultatelor scontate. Acum Senaherib a pretins nici mai mult, nici mai puţin decât însăşi predarea necondiţionata a lui Ezechia. În ceasul acesta de mare criză, provocat de propria sa şovăire, Ezechia a descoperit în inima sa resurse nebănuite, credinţa şi curajul său reînviind. Şi astfel el a trecut imediat la acţiuni decisive de umilire a inamicului. Întrerupând alimentarea cu apă, consolidând fortificaţiile, mobilizând forţele armate şi, în cele din urmă, dând poporului următoarea asigurare: „Mai mare este Cel care e cu noi decât cel care este cu ei.