Israeliţii erau porniţi să-i înrobească pe fraţii lor din Iuda, ceea ce, desigur, era interzis în Legea lui Moise. Dar Domnul a trimis un profet, care să-i avertizeze ca nu cumva să facă aşa, deoarece îi păştea mânia aprinsă a Domnului. E drept că Israel a fost instrumentul folosit de Dumnezeu pentru a o judeca pe Iuda, dar cruzimea de care a dat dovadă regatul de nord împotriva fraţilor săi din sud a fost nejustificată. Unele din căpeteniile Efraimului (adică ale Israelului) au avut însă destulă pricepere ca să asculte de cuvintele profetului Oded şi să asigure eliberarea captivilor, care au fost apoi echipaţi şi hrăniţi din prada de război, după care au fost trimişi acasă.