Mai târziu însă inima lui Uzia s-a umplut de trufie. A intrat în templu ca să aducă tămâie înaintea Domnului. Or, se ştie că doar preoţii erau autorizaţi să facă acest lucru. Azaria, împreună cu alţi optzeci de preoţi, toţi oameni viteji, au intrat şi ei în templu. Mustrările preoţilor l-au înfuriat pe Uzia, dar înainte de a putea să le facă vreun rău, Domnul l-a lovit cu lepră. A fost scos apoi rapid din templu, unde nu a mai intrat niciodată. Din ziua aceea, a fost lepros toată viaţa, locuind izolat într-o casă separată, conducerea fiind încredinţată fiului său Iotam. Uzia nu a fost înhumat în mormintele regeşti, din pricina leprei sale, ci într-un câmp din apropierea cimitirului regal.