Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată caracterul de carte a harului! În afara excepţiilor justificate de evenimente, cartea a acoperit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin contrast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi trebuie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).Paginile de care ne apropiem acum sunt în contrast cu „lucrurile bune“ pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, acoperirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dumnezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă măreţie peste întunericul care se lasă asupra împărăţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât păcatul (Romani 5.20).O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i recapitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.