În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai rămâne decât să constate anihilarea lor şi să strângă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumnezeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noastră dificultăţi care păreau de neînvins...!Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca – sau a binecuvântării – (citiţi Ps. 107. 21, 22).Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei victorii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gândeşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.