Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pune împăratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumnezeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăsc pe Domnul?“ (v. 2).Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lumea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu“ (Iacov 4. 4)!Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi“, de a căpăta „minte“ (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoarece pot avea un rezultat la fel de benefic.În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Iosafat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceasta să trimită doar delegaţi, iese el însuşi prin popor. Şi, ca un adevărat păstor al lui Israel, se străduieşte să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta stabileşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgente.