Când avea să se deplaseze Pavel din Macedonia la Corint, era de aşteptat ca el să fie însoţit de un frate din Macedonia. Ce penibil ar fi fost pentru Pavel să constate că, după ce s-a lăudat cu corintenii, să vină apoi la ei cu unul din acei macedonieni, şi să constate că corintenii nu au făcut nimic în direcţia strângerii de ajutoare pentru sfinţii de la Ierusalim! Într-o asemenea eventualitate, nu numai că încrederea lui Pavel în corinteni ar fi făcută de ruşine, dar chiar corintenii înşişi ar fi puşi într-o situaţie penibilă, pentru că nu şi-au adus la îndeplinire promisiunea. Iată cât de grafic traduce Phillips acest verset:
„Căci între noi fie vorba: nu s-ar cădea ca, dacă unii din macedonieni mă vor însoţi în călătoria mea la voi, să vă găsească nepregătiţi pentru acest act de generozitate! Noi (şi bine înţeles voi) ne-am simţi, în acest caz, foarte ruşinaţi, după ce ne-am lăudat atât de mult cu voi, acordându-vă încredere.”