Pavel nu le porunceşte corintenilor să facă acest lucru, pe un ton aspru sau legalist. Mai degrabă, el ar dori să pună la probă sinceritatea lor, în special în lumina râvnei sau statorniciei creştinilor macedonieni în această privinţă. Când Pavel afirmă că nu spune lucrul acesta ca o poruncă, nu recunoaşte prin aceasta că nu ar fi fost inspirat, ci, pur şi simplu, că dărnicia lor trebuie să pornească din inimă, întrucât lui Dumnezeu îi place omul care dă cu voioşie.