Probabil că Pavel se aşteptase sau sperase ca ei să dea la fel ca ceilalţi muritori: la început cu strângere de inimă, iar mai apoi cu mai multă largheţe, pe măsură ce creşteau presiunile exercitate asupra lor. Dar nu aşa au dat macedonienii! Aceşti creştini preaiubiţi s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Adică Pavel arată că mai întâi aceşti credincioşi s-au predat pe ei înşişi lui Cristos, după care au dat cu mână largă lui Pavel, din dorinţa de a ajuta la strângerea de ajutoare pentru credincioşii de la Ierusalim. În realitate, ei i-au spus lui Pavel: „Noi ne-am dăruit pe noi înşine Domnului iar acum ne dăruim ţie, ca administrator al Lui. Spune-ne ce trebuie să facem, căci eşti apostol al lui Cristos, Domnul nostru."
„Contribuţiile pentru lucrarea Domnului" spune G. Campbell Morgan, „au valoare doar în măsura în care sunt daruri venite din partea unora care s-au dăruit pe ei înşişi lui Dumnezeu."