Chiar dacă v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; deşi mi-a părut rău, căci văd că epistola aceea v-a întristat (deşi doar pentru puţin timp).

Epistola la care se referă Pavel ar putea fi 1Corinteni sau ar putea fi o a doua scrisoare, care nu ne-a parvenit, în care îi mustra pe sfinţi mult mai aspru.

Cu privire la regretul lui Pavel pentru că a scris epistola respectivă, trebuie să precizăm un lucru: Presupunând că se referă la 1Corinteni, asta nu schimbă cu nimic subiectul inspiraţiei. Lucrurile pe care le-a scris apostolul au fost chiar poruncile din partea Domnului. Totuşi, Pavel nu era decât om, supus descurajărilor şi neliniştilor proprii tuturor oamenilor, cum explică şi Williams:

„Distincţia dintre scriitor şi inspiraţia scrierilor sale apare în versetul 8. El ştia că prima sa scrisoare a fost inspirată, cuvintele acesteia fiind „poruncile Domnului". Dar, întrucât şi el era doar un om slab, supus simţămintelor şi afecţiunilor, s-a cutremurat pentru ca nu cumva scrisoarea să-i înstrăineze de corinteni şi să-i îndurereze. Este un caz interesant de distincţie între individualitatea profetului şi mesajul pe care i l-a dat Duhul Sfânt.”

În concluzie, Pavel spune următoarele: Când corintenii au citit prima oară scrisoarea lui, s-au simţit mustraţi şi îndureraţi. După ce le-a expediat scrisoarea, apostolul a anticipat reacţia pe care o vor avea la primirea ei şi s-a întristat. Nu pentru că ar fi considerat că ar fi greşit faţă de ei. Mai degrabă îi părea rău că prin îndeplinirea datoriei faţă de Domnul, făcând ceea ce-i cerea El, a fost necesar ca pentru o vreme alţi să treacă prin întristare, pentru ca planul lui Dumnezeu pentru viaţa lor să se împlinească.

În ultima parte a versetului 8, Pavel subliniază că deşi scrisoarea le-a produs întristare, totuşi asta a fost doar pentru puţin timp. Primul efect al scrisorii a fost de a provoca durere. Dar întristarea nu a durat. Întreg procesul descris de apostol aici ar putea fi comparat cu operaţia efectuată de un chirurg. Pentru ca acesta să poată extirpa o infecţie din organism, este nevoie să facă o incizie adâncă în carnea pacientului. Desigur, chirurgul nu se bucură deloc că trebuie să-i cauzeze dureri pacientului, dar ştie că trebuie să facă aceasta pentru a-l însănătoşi, în special dacă pacientul este un prieten apropiat, chirurgul va fi acut conştient de suferinţa pe care va trebui să i-o cauzeze. Dar el îşi va da seama că suferinţa este temporară şi că pacientul consimte să i se aplice dureroasa operaţie, pentru ca, în cele din urmă, el să iasă însănătoşit din această experienţă neplăcută.