Întrucât s-a simţit atât de ataşat de sfinţii de la Corint, apostolul şi-a permis să le vorbească deschis, adresânduli-se direct. Dar pe cât de mare a fost sinceritatea lui faţă de ei, pe atât de intensă a fost lauda ce le-a adresat-o Pavel când le-a vorbit altora despre corinteni. Şi astfel ei nu trebuie să interpreteze greşit francheţea lui, ca pe o lipsă de dragoste, ci, mai degrabă, trebuie să-şi dea seama că apostolul se mândrea cu ei şi-i vorbea de bine pe oriunde mergea. Probabil că ceea ce evoca cele mai sincere cuvinte de laudă pe buzele lui Pavel la adresa corintenilor era atitudinea lor deschisă de generozitate în strângerea de ajutoare pentru sfinţii nevoiaşi de la Ierusalim. Apostolul va reveni îndată la acest subiect, tratându-l separat, dar aici el face doar o aluzie la el.
Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie, în toate întristările noastre. Aceste exclamaţii sunt explicate în versetele următoare. De ce se bucura Pavel atât de mult, în pofida întristărilor sale? Răspunsul e că Tit îi adusese veşti bune cu privire la corinteni, acestea fiind sursa mângâierii şi îmbărbătării sale.