Când Pavel spune că a avut încredere în sfinţi cu privire la toate lucrurile, nu trebuie să citim în aceste cuvinte mai mult decât se cuvine. În mod sigur, apostolul nu-i considera pe corinteni infailibili sau în neputinţa de a păcătui. Mai degrabă, cuvintele reflectă faptul că încrederea pe care o pusese apostolul în ei şi de care se lăudase în faţa lui Tit nu a fost în zadar. Corintenii s-au dovedit cu adevărat vrednici de încrederea acordată. Negreşit se referă şi la faptul că întrucât ei au avut atitudinea corespunzătoare faţă de chestiunea discutată la întâi Corinteni, acum apostolul considera încrederea ce le-a acordat-o pe deplin justificată.
Versetul acesta aduce o complinire la prima secţiune din 2Corinteni, unde, aşa cum am văzut, este vorba despre descrierea amănunţită a slujbei apostolului şi efortul lui susţinut de a întări legăturile existente între corinteni şi el. Capitolul următor se ocupă de „harul dărniciei".