Într-o anumită privinţă, Pavel era necunoscut, („un necunoscut şi totuşi un bine-cunoscut" sunt cuvintele săpate pe piatra funerară a lui John Nelson Darby (1800-1882), care a avut o slujbă mondială, foarte asemănătoare cu cea a lui Pavel) neapreciat şi greşit înţeles de către lume, dar de Dumnezeu şi de fraţii şi surorile sale de credinţă el era binecunoscut. Viaţa lui era una de moarte zilnică şi totuşi, iată că el trăia! Ameninţat, hăituit, urmărit, persecutat şi întemniţat, de îndată ce era eliberat, el se avânta în predicarea evangheliei, cu şi mai multă râvnă - fapt subliniat şi de sintagma: ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem (încă) omorâţi.
Pedepsiţi se referă aici la pedeapsa pe care a suferit-o din partea oamenilor. De câte ori nu vor fi jubilat aceşti oameni, crezând că, în sfârşit, au pus capăt vieţii vijelioase a acestui apostol, pentru ca apoi să audă de faptele măreţe săvârşite de el în numele lui Cristos, în alte oraşe!