Faptul că modul nostru de interpretare a versetului 3 este cel corect e coroborat de versetul 4, unde apostolul spune că noi, cei ce suntem în cortul acesta pământesc gemem apăsaţi, nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi, ci să fim îmbrăcaţi, pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. Cu alte cuvinte, el nu aştepta starea dintre moarte şi Răpire ca şi cum aceasta ar fi fost nădejdea ideală a credinciosului, ci, mai degrabă, aştepta ceea ce se va petrece la înviere, când credincioşii vor primi un trup care nu va mai fi supus morţii.