În versetul precedent, apostolul spusese că a primit mesajul împăcării. El a fost trimis să predice mesajul acesta omenirii. El ar dori să sugereze că de la 5:20 la 6:2 avem un rezumat al cuvântului împăcării. Cu alte cuvinte, Pavel ne dă prilejul să ascultăm mesajul pe care l-a predicat el celor nemântuiţi, mergând din ţară în ţară şi din continent în continent. Este foarte important să observăm acest lucru. Pavel nu le spune aici corintenilor să se împace cu Dumnezeu, căci ei erau deja credincioşi în Domnul Isus, ci le spune că acesta este mesajul pe care îl predică el celor nemântuiţi, oriunde se duce.
Un ambasador este un ministru de stat, ce-l reprezintă pe dregătorul său într-o ţară străină. Mereu îl vedem pe Pavel descriind slujba creştină ca pe o chemare elevată şi demnă. Aici el se compară pe sine cu un trimis special al lui Cristos în lumea în care trăim. Pavel a fost un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu iar Dumnezeu ruga fierbinte prin intermediul său. Poate ni se pare ciudată aplicarea acestor cuvinte la misiunea unui ambasador.
În mod normal, nu ni-l imaginăm pe un ambasador rostind rugăminţi, dar gloria evangheliei constă în faptul că Dumnezeu realmente S-a aplecat, rezemându-Se într-un genunchi şi, cu lacrimi în ochi, îi roagă fierbinte pe oameni să se împace cu El. Dacă mai există vreo duşmănie, asta e de partea omului, căci Dumnezeu a înlăturat toate barierele din calea părtăşiei omului cu El. Domnul a făcut tot ce se putea face. Acum e rândul omului să renunţe la armele răzvrătirii sale, să pună capăt revoltei sale îndârjite şi să se împace cu Dumnezeu.