Poate că Pavel se referă aici la versetul 12, unde i-a descris pe criticii lui ca pe unii care se laudă cu înfăţişarea, iar nu cu ceea ce este în inimă. Acum el se ocupă din nou de acest subiect, arătând că atunci când venim la Cristos suntem o nouă creaţie. De acum încolo nu-i mai judecăm pe oameni în mod pământesc, carnal, potrivit înfăţişării, meritelor lor pământeşti, pregătirii lor intelectuale sau originii etnice. Ci îi vedem ca pe nişte suflete de mare preţ, pentru care a murit Cristos. Apostolul adaugă că chiar dacă odinioară îl cunoştea pe Cristos după starea firească, adică doar ca un om oarecare, acum nu-L mai cunoaşte în felul acesta. Cu alte cuvinte, una a fost să-L cunoască pe Isus ca un om oarecare din satul Nazaret, sau chiar ca un mesia pământesc, şi cu totul alta să-L cunoască pe Cristos cel proslăvit, care stă acum la dreapta lui Dumnezeu. Noi Îl cunoaştem pe Domnul Isus mai intim şi mai adevărat în vremea de acum, aşa cum ne este El revelat de Duhul prin Cuvânt, decât L-au cunoscut cei ce L-au judecat doar după aparenţele exterioare, când era pe pământ. David Smith comentează:
„Deşi apostolul împărtăşise cândva idealul iudaic al unui Mesia secular, acum el îmbrăţişa o concepţie mai elevată; Cristos era pentru el Mântuitorul înviat şi proslăvit, cu adevărat necunoscut după fire, ci după duhul; nu prin intermediul tradiţiei istorice, ci prin părtăşia imediata şi vitală.”