Imediat Pavel îşi dă seama că ceea ce a spus ar putea fi interpretat greşit ca laudă de sine. Or, el nu vrea cu nici un chip ca cineva să creadă aşa ceva despre el! Prin urmare, adaugă cuvintele: nu ne recomandăm iarăşi înaintea voastră. Asta nu înseamnă că li s-a recomandat vreodată, ci doar că a fost acuzat de atâtea ori că ar fi făcut aşa, ceea ce-l determină în acest punct să infirme o atare idee.
Aici se ridică întrebarea: de ce a acordat el atâta spaţiu apărării slujbei sale? La care Pavel răspunde: Vă dăm o pricină de laudă cu privire la noi, ca să aveţi ce să răspundeţi acelora care se laudă cu ce este în înfăţişare, şi nu în inimă." Pe el nu-l interesa ideea de a se recomanda el însuşi. Mai degrabă, îşi dădea seama că era aspru criticat de învăţătorii falşi, în prezenţa sfinţilor de la Corint. El dorea ca credincioşii să ştie cum să răspundă acestor atacuri îndreptate împotriva sa şi astfel le dădea aceste informaţii, pentru ca ei să poată să-l apere când va fi condamnat în prezenţa lor.
El îşi descrie criticii drept: cei ce se laudă cu ce este în înfăţişare, şi nu în inimă (comparaţi cu 1Samuel 16:7). Cu alte cuvinte, erau interesaţi de un spectacol exterior, nu de realitatea lăuntrică, nu de integritatea şi onestitatea adevărată. Înfăţişarea fizică, elocvenţa sau aparenta râvnă - iată ce-i anima pe ei! „Pentru cei ce se uitau la cele din afară, aparenţele superficiale erau totul, în vreme ce sinceritatea inimii nu conta deloc."