În versetul 1, apostolul se referă la trupul nostru muritor din vremea de acum, în cuvintele: casa pământească a cortului nostru. Un cort nu e o locuinţă permanentă, ci temporară sau portabilă, de care se folosesc drumeţii şi călătorii.

Moartea este definită aici drept o desfacere a acestui cort. Cortul este strâns în clipa morţii. Trupul este depus în mormânt, pe când duhul şi sufletul credinciosului merg în prezenţa Domnului.

Pavel începe capitolul 5 cu asigurarea că dacă această casă pământească va fi nimicită (ca urmare a suferinţelor menţionate în capitolul precedent), el este încredinţat că are în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă veşnică, nefăcută de mâini. Observaţi distincţia dintre cort şi clădire. Cortul provizoriu este desfăcut sau strâns, pe când o casă nouă şi permanentă îl aşteaptă pe credincios în patria cerească. Aceasta este o clădire de la Dumnezeu, în sensul că Dumnezeu este Cel care ne-o dăruieşte.

Mai mult, este o casă nefăcută de mâini. De ce face oare Pavel această afirmaţie? Trupurile noastre actuale nu sunt făcute cu mâini; prin urmare, oare de ce subliniază el că viitoarele noastre trupuri slăvite nu vor fi făcute de mâini? Răspunsul constă în faptul că sintagma: nefăcută de mâini înseamnă: „neaparţinând acestei creaţiuni", fapt coroborat de Evrei 9:11, unde citim: „Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare şi mai desăvârşit - făcut nu de mâini, adică nu din creaţia aceasta." Ceea ce spune Pavel la 2Corinteni 5:1 este că, pe când trupul nostru actual este adecvat traiului pe acest pământ, viitorul nostru trup slăvit nu va fi din creaţia aceasta, ci va fi de o proiecţie, alcătuire şi construcţie specială, anume adecvat pentru trăirea în cer.

Trupul viitor al credinciosului mai este descris şi ca fiind veşnic în ceruri. Este un trup care nu va mai fi supus bolilor, degradării şi morţii, ci va dăinui pe veci, în patria noastră cerească.

S-ar părea din acest verset că credinciosul primeşte această clădire de la Dumnezeu în momentul morţii sale, dar nu este aşa. El nu primeşte acest trup slăvit înainte de a se întoarce Cristos, ca să-Şi ia biserica (1Tesaloniceni 4:13-18).

Iată ce se petrece cu credinciosul: Când moare, duhul şi sufletul lui merg în prezenţa lui Cristos, unde credinciosul se bucură, în mod conştient, de gloriile cerului. Trupul lui este însă aşezat în mormânt. În clipa revenirii Domnului, ţărâna va fi înviată din mormânt, iar Dumnezeu va face din ea un trup nou, slăvit, şi apoi acesta va fi reunit cu spiritul şi sufletul credinciosului. În intervalul dintre moartea şi venirea lui Cristos ca să-Şi ia sfinţii am putea spune că credinciosul este într-o stare dezmembrată. Dar asta nu înseamnă deloc că el nu este conştient de toată bucuria şi fericirea cerului. Credinciosul se bucură din plin de ele, în această perioadă!

Înainte de a trece la versetul 2, trebuie să arătăm că sintagma casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri a fost interpretată în trei feluri:

1. Cerul însuşi.

2 Un trup intermediar, pentru intervalul dintre moarte şi înviere.

3. Trupul slăvit.

De la început, prima variantă cade, deoarece casa nu poate fi chiar cerul însuşi, întrucât se spune că este veşnică în ceruri şi „din cer" (2Corinteni 5:2). Cât priveşte ideea că ar fi vorba despre un trup intermediar, Scripturile nu pomenesc niciodată despre un asemenea trup. Mai mult, casa nefăcută de mâini este descrisă ca fiind veşnică în ceruri, ceea ce nu corespunde deloc cu ideea unui trup intermediar. A treia interpretare, potrivit căreia casa ar fi trupul de slavă al învierii - pare să fie cea corectă.