După ce a vorbit de obligaţia de a vesti mesajul cu claritate, apostolul Pavel ia în consideraţie instrumentul uman căruia i s-a încredinţat minunata comoară a evangheliei. Comoara este mesajul glorios al evangheliei. Pe de altă parte, vasul de lut este firavul nostru trup omenesc. Contrastul dintre cele două este extraordinar de mare. Evanghelia este ca un diamant de mare preţ ce străluceşte indiferent pe ce faţa l-ai întoarce. Ce cutremurător de măreţ este faptul că un diamant atât de preţios a fost încredinţat unui vas de lut, atât de slab!

Biete vase de lut, fără strălucire

Purtând în ele bogăţii nebănuite,

Comoară minunată a Cerului

De Cristos aşezată în sfinţii de pe pământ!

Vase sparte şi firave, purtând insă

De-a lungul veacurilor

Bogăţiile atât de generos dăruite însuşi

Darul fără seamăn al lui Dumnezeu, preaiubitul Său Fiu!

O, de-am fi mai goliţi de noi înşine, mai umili

Mai neobservaţi, mai necunoscuţi şi mai estompaţi!

În mâna lui Dumnezeu, vase mai de preţ fiind astfel

Umpluţi cu Cristos şi numai cu Cristos!

Nimic din lumea asta Slava să n-o umbrească!

Nimic din eul nostru lumina să n-o acopere!

Doar despre minunata istorie a lui Cristos

Vasul nostru, plin de El, de-a pururi să vorbească!

Tr. Frances Bevan

De ce a rânduit Dumnezeu ca această comoară să fie aşezată în vase de lut? Răspunsul: pentru ca această nespus de măreaţă putere să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Dumnezeu nu doreşte ca oamenii să fie preocupaţi cu instrumentul uman, ci mai degrabă cu puterea şi măreţia Sa. Şi astfel, El în mod intenţionat încredinţează evanghelia unor fiinţe omeneşti adesea slabe. şi aparent lipsite de orice frumuseţe, în felul acesta toată slava şi lauda să fie aduse doar Creatorului, şi nu creaturii.

Tainică bucurie e să constatăm că Sarcina încredinţată depăşeşte cu mult puterile noastre. Când astfel a adusă la îndeplinire sarcina, Slava toată lui Cristos îi aparţine, nu nouă! Houghton Jowett spune:

„Ceva nu este în regulă atunci când vasul deposedează comoara de gloria ei, când cutia e mai atrăgătoare decât giuvaerul din ea. După cum e ceva pervers într-o ramă mai de preţ decât tabloul înrămat, când vasul de la masă devine mai important decât bucatele servite în el. E ceva fatal în slujirea creştină atunci când „nespus de măreaţa putere" este de la noi înşine, şi nu de la Dumnezeu. O atare măreţie este trecătoare şi negreşit se va ofili degrabă, ca iarba câmpului."

Pe când scria Pavel versetul 7, aproape sigur se gândea la incidentul de la Judecători 7, unde se spune că Ghedeon a dotat armata sa cu trompete şi cu vase de lut, în care au fost puse torţe aprinse. La un semnal prestabilit, oamenii trebuiau să sune din trâmbiţe şi să spargă ulcioarele de lut. Când s-au spart ulcioarele, lămpile au strălucit în toate splendoarea lor, fapt care i-a umplut de groază pe inamici. Aceştia au crezut să sunt urmăriţi de o mare; armată, şi nu doar de trei sute de oşteni. Învăţămintele care se desprind de aici sunt următoarele: Aşa după cum în cazul lui Ghedeon lumina a strălucit doar atunci când au fost sparte ulcioarele, tot aşa este şi în cazul evangheliei. Numai atunci când instrumentele umane vor fi sparte şi predate Domnului va putea evanghelia să strălucească prin noi, în toată splendoarea sa.