În versetul acesta verbul a privi nu se referă doar la capacitatea omenească de a vedea, ci transmite ideea de a percepe importanţa unui lucru. Nu lucrurile ce se văd sunt ţelul existenţei noastre. Aici ele se referă, în principal, la greutăţile, încercările şi suferinţele îndurate de Pavel, care au avut un rol secundar în slujba sa. Marele ţel al slujbei sale l-a constituit lucrurile ce nu se văd. Aici am putea menţiona slava lui Cristos, binecuvântările semenilor noştri şi răsplata care îl aşteaptă pe slujitorul credincios al lui Cristos la Scaunul de Judecată al lui Cristos. Sau, cum arată şi Jowett:
„Cine le vede pe cele dintâi are vedere, dar cine le vede pe cele din urmă are prevedere. Primul mod de a vedea este natural, firesc, al doilea e spiritual. Organul principal al primei acţiuni este intelectul, pe când organul principal al celei de-a doua acţiuni de discernământ este credinţa. De la un capăt la altul al Scripturii, ni se prezintă mereu contrastul acesta dintre vedere şi prevedere şi în fiecare caz ni se spune să luăm seama la îngustimea primei şi la largheţea celeilalte.”