Pavel arătase că este gata să îndure tot felul de suferinţe şi primejdii, deoarece avea mereu aţintite privirile spre nădejdea şi certitudinea învierii. De aceea el nu cădea de oboseală. Deşi, pe de o parte, procesul deteriorării fizice îşi face mereu simţită prezenţa, pe de altă parte, concomitent cu acesta, are loc un proces de necurmată înnoire spirituală, care îl învredniceşte pe Pavel să meargă înainte, în pofida tuturor împrejurărilor neprielnice prin care trecea.

Faptul că omul din afară se trece nu are nevoie de nici un comentariu special sau explicaţie, fiind cât se poate de evident în trupurile noastre! Dar Pavel se bucură aici de faptul că Dumnezeu îi dăruieşte zilnic porţia de putere pentru a putea continua slujirea creştină. Cuvintele lui Michelangelo sunt nimerite în acest punct, ele adeverindu-se: „Cu cât se împuţinează mai mult marmora, cu atât creşte statuia." Sau, cum spune şi Ironside: „Ni se spune că trupurile noastre materiale se schimbă în întregime la fiecare şapte ani. Cu toate acestea păstrăm conştienta faptului că suntem aceeaşi persoană, neschimbată. Personalitatea noastră rămâne neschimbată, de la an la an şi tot aşa stau lucrurile şi cu privire la schimbarea mai mare care va veni. În fluturele, minunat se află aceeaşi viaţă ce sălăşuia în viermele neatrăgător.”