Având înaintea lui siguranţa deplină şi nădejdea învierii, apostolul a fost dispus să treacă prin greutăţi nespus de mari. El ştia că toate aceste suferinţe aveau un rezultat dublu. Urmarea lor era un belşug de binecuvântare pentru corinteni şi astfel să se poată înmulţi mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. Acestea erau cele două motive care-l animau pe Pavel în tot ce spunea şi făcea. El era preocupat cu slava lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea semenilor săi.
Pavel îşi dădea seama că pe măsură ce creşteau suferinţele în viaţa lui, proporţional cu acestea creştea şi harul lui Dumnezeu către alţii. Cu cât erau mântuiţi mai mulţi oameni, cu atât mai multe mulţumiri se ridicau spre Dumnezeu. Şi cu cât se ridicau mai multe mulţumiri spre Dumnezeu, cu atât Dumnezeu era mai proslăvit.
Traducerea parafrazată a Bibliei Living Bible (în româneşte: „Noul Testament pe înţelesul tuturor", ediţia 1990, n.tr.), a prins foarte bine spiritul acestui verset: „Suferinţele prin care trecem sunt spre folosul vostru. Şi cu cât vor fi câştigaţi mai mulţi dintre voi pentru Cristos, cu atât vor exista mai mulţi care să-I mulţumească pentru marea Sa bunătate şi îndurare, iar Domnul va fi cu atât mai slăvit.”