Apostolul a vorbit până în acest punct despre starea permanentă de slăbiciune şi neputinţă a vasului omenesc căruia i s-a încredinţat evanghelia. Care este, aşadar, atitudinea lui faţă de toate acestea? Este el oare înfrânt sau descurajat sau doborât de întristare? Nicidecum! Credinţa îl învredniceşte să continue să predice evanghelia, deoarece ştie că dincolo de suferinţele vieţii acesteia se află glorii nespus de mari.
În Psalmul 116:10 psalmistul spune: „Am crezut, drept care, am vorbit." El s-a încrezut în Domnul, drept care cele spuse de el au fost urmarea acelei credinţe adânc statornicite. El avea acelaşi spirit al credinţei pe care îl avea şi psalmistul când a rostit acele cuvinte. Pavel spune: „Şi noi credem şi, prin urmare, vorbim."
Strâmtorările şi persecuţiile din viaţa lui Pavel nu i-au închis gura. Credinţa adevărată întotdeauna se va exprima, căci nu poate păstra tăcere.
Dacă în Isus Cristos te-ncrezi,
Negreşit îl vei vesti;
Doborât chiar de vei fi,
Despre El nu vei înceta a vorbi.
Dacă-n Isus crezi
Şi pe Mântuitoru-L primeşti,
Pentru a nu-ntrista pe Duhul,
Nu te voi codi, ci pe El Îl vei vesti.