În primele şase versete din capitolul 4, Pavel subliniază responsabilitatea solemnă a fiecărui slujitor al lui Cristos de a face mesajul evangheliei cât mai lămurit cu putinţă. Acesta nu trebuie acoperit cu nici un văl, ci totul trebuie să fie clar expus, onest şi sincer.
Pavel a vorbit până acum despre modul minunat în care Dumnezeu l-a înzestrat cu calităţile necesare de a fi un slujitor destoinic al noului legământ. Acum el reia firul gândirii din punctul unde rămăsese. Conştienta extraordinarei demnităţi de care se bucură în lucrarea creştină îl împiedică pe un om ca Pavel să cadă de oboseală. Desigur, sunt destule pricini de întristare şi de descurajare pe calea slujirii creştine, dar Domnul dă îndurare şi har pentru orice situaţie şi nevoie care s-ar ivi. Astfel, indiferent care ar fi descurajările ce ne lovesc, încurajările vor fi totdeauna mai numeroase şi mai mari.
Pavel nu a căzut de oboseală. El nu s-a purtat cu laşitate, ci cu bărbăţie, în faţa unor bariere aparent insurmontabile.