După ce a discutat propria sa acreditare şi calificare pentru slujbă, Pavel se lansează acum într-o relatare amplificată a slujbei propriu-zise. În versetele următoare el face un contrast între Vechiul Legământ (legea) şi noul legământ (evanghelia). Există motive temeinice pentru ca apostolul să procedeze astfel, în acest punct.

Cei ce-l criticau atât de sever la Corint erau iudaizatori - adică unii care încercau să amestece legea cu harul. Ei îi învăţau pe creştini că trebuie să respecte anumite porţiuni din Legea lui Moise, pentru a putea fi acceptaţi deplin de Dumnezeu. Şi astfel apostolul va demonstra aici superioritatea noului legământ faţă de vechiul. El îşi prefaţează remarcile afirmând că Dumnezeu l-a făcut competent, ca slujitor al noului legământ. Desigur, un legământ este un acord, o promisiune sau un testament.

Vechiul Legământ a fost sistemul de legi transmis de Dumnezeu lui Moise. Potrivit prevederilor acestuia, binecuvântarea depindea de ascultare. Era un legământ al faptelor, un acord încheiat între Dumnezeu şi om, potrivit căruia, dacă omul îşi făcea partea, Dumnezeu Şi-o făcea pe a Lui. Dar întrucât acordul depindea de om, nu putea produce neprihănirea.

Noul Legământ este evanghelia. Potrivit prevederilor sale, Dumnezeu Se angajează printr-un legământ că îl va binecuvânta pe om, fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea adusă prin Cristos Isus. Toate prevederile noului legământ depind de Dumnezeu, şi nu de om; prin urmare, noul legământ poate să realizeze tot ceea ce vechiul nu putea realiza.

Pavel oferă câteva exemple de deosebiri izbitoare între lege şi evanghelie. El începe aici în versetul 6 cu primul dintre exemple, afirmând nu al literei, ci al Duhului; căci litera omoară, dar Duhul sau duhul (text marginal, NKJV) dă viaţă. Cei mai mulţi cercetători ai Bibliei interpretează sensul acestui verset astfel: dacă cineva adoptă doar semnificaţia de suprafaţă, textuală, a cuvintelor Scripturii, încercând să fie ascultător doar faţă de literă, fără să dorească să asculte şi de spiritul deplin al pasajului, atunci acele cuvinte îi vor face rău, mai degrabă decât bine. Fariseii erau un exemplu al acestui fel de ascultare. Ei erau scrupuloşi în cele mai mici amănunte, când venea vorba să dea zeciuială, dar nu manifestau îndurare şi dragoste faţă de alţii (Matei 23:23).

Deşi aceasta e o aplicaţie valabilă a pasajului, nu este totuşi interpretarea sa corectă. În versetul 6 litera se referă la evanghelia harului lui Dumnezeu. Când Pavel spune că litera omoară, el se referă la lucrarea legii. Legea îi condamnă pe toţi cei ce nu reuşesc să respecte preceptele sale sfinte. „Prin lege vine cunoştinţa despre păcat" (Romani 3:20). „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile care sunt scrise în lege, ca să le împlinească" (Galateni 3:10). Dumnezeu nu a rânduit ca legea să fie aceea care să dea viaţă. Mai degrabă legea a fost concepută cu scopul de a aduce cunoştinţa despre păcat şi mustrarea cu privire la păcat. Noul Legământ este numit aici duh şi reprezintă împlinirea spirituală a tiparelor şi umbrelor Vechiului Legământ. Ceea ce cerea legea, dar nu putea nicicând produce, se realizează acum prin evanghelie, după cum arată J. M. Davies:

„Lucrarea „literei" care omoară este ilustrată de exemplul celor 3000 omorâţi la Sinai, cu prilejul inaugurării Vechiului Legământ; iar lucrarea Duhului, respectiv misiunea dătătoare de viaţă, este ilustrată de exemplul celor 3000 mântuiţi în ziua Cincizecimii.”