Iudaizatorii care veniseră la Corint au pus sub semnul întrebării autoritatea de apostol a lui Pavel. Ei negau că el este un slujitor adevărat al lui Cristos. Poate că stârneau asemenea îndoieli în mintea corintenilor pentru a-i determina să-i ceară apostolului Pavel o atare scrisoare de recomandare, când va veni din nou la ei. Dar el deja îi întrebase dacă doresc să le prezinte o asemenea scrisoare. Nu venise el oare la Corint într-o perioadă când ei erau păgâni idolatri? Oare nu el însuşi îi condusese la Cristos? Nu-şi pusese oare Domnul însuşi amprenta peste slujba apostolului, dăruindu-i harul de a conduce la mântuirea acestor suflete scumpe de la Corint?
Iată răspunsul corect. Corintenii însuşi constituiau epistola, scrisă în inima lui dar cunoscută şi citită de toţi oamenii. În cazul de faţă, nu era nevoie de nici o scrisoare scrisă cu peniţă şi cerneală. Ei înşişi erau rodul misiunii lui, ocupând un loc aparte în sentimentele sale de dragoste. Nu numai atât, dar ei erau cunoscuţi şi citiţi de toţi oamenii, prin faptul că toţi oamenii din partea locului auziseră despre convertirea lor. Oamenii şi-au dat seama că în viaţa acestor corinteni intervenise o schimbare, că ei se lăsaseră de idolatria lor, alipindu-se de Dumnezeu şi trăind acum vieţi de curăţie şi detaşare faţă de lumea înconjurătoare. Ei erau dovada caracterului divin al slujbei lui Pavel.