Căci dacă ceea ce este desfiinţat a fost introdus cu slavă, cu cât mai mult ceea ce rămâne este în slavă. Trebuie să notăm prepoziţiile cu şi în. Ideea pe care o subliniază versetul este că procesul dării legii a fost însoţit de slavă, pe când în cazul noului legământ slava este însuşi elementul de bază. Slava a însoţit doar vechiul legământ, pe când evanghelia harului lui Dumnezeu este ea însăşi slavă.
Versetul acesta mai stabileşte un contrast între caracterul trecător şi temporar al legii şi caracterul permanent al evangheliei. Ceea ce este desfiinţat (sau, mai corect, „ceea ce este în curs de dispariţie") se referă, evident, la cele zece porunci - „slujba morţii, gravată în litere pe pietre" (versetul 7). Astfel versetul acesta infirmă teoria adventiştilor de ziua a şaptea, care susţin că doar legea ceremonială a fost desfiinţată, nu şi cele zece porunci.