În loc să dea naştere la această întristare reciprocă, printr-o vizită personală, apostolul Pavel s-a decis să le scrie corintenilor o scrisoare, sperând că prin aceasta va obţine efectul dorit: anume faptul că corintenii vor recurge la disciplina bisericii, în legătură cu fratele care păcătuise. În felul acesta, când va veni Pavel din nou la ei, relaţile dintre el şi aceşti creştini pe care-i iubea atât nu vor mai fi încordate.
Aici se ridică o întrebare: scrisoarea la care se referă prima parte a versetului 3 este prima epistolă a lui Pavel către corinteni, sau o altă epistolă ce nu s-a păstrat? Mulţi cred că nu poate fi vorba de 1Corinteni, datorită descrierii din versetul 4, că a fost scrisă cu multă întristare şi lacrimi. Alţi învăţaţi sunt de părere că descrierea de aici e în ton cu conţinutul primei epistole. Probabil că Pavel a scris-o după trista vizită (2Corinteni 2:1) şi că i-a încredinţat-o lui Tit să o dea corintenilor. Tot la această scrisoare se referă, probabil, şi versetele 2:4,9;7:8,12.
Indiferent care ar fi versiunea corectă, gândul ce se desprinde din versetul 3 este că Pavel le-a scris pe tonul pe care le-a scris pentru ca atunci când îi va vizita cu adevărat să nu primească întristare de la cei deja care se aştepta să aibă parte de bucurie. În contextul de faţă, concluzia care se desprinde este că atunci când problema disciplinei este tratată cu evlavie, ea duce, în final, la bucurie şi de o parte, şi de alta.