În procesiunile triumfale la care se referă Pavel aici, mireasma de tămâie semnifica, pentru cuceritori, glorioasa lor biruinţă, în schimb pentru captivi ea însemna osândă. Astfel apostolul notează că predicarea evangheliei are un efect dublu, însemnând un lucru printre cei ce sunt mântuiţi şi cu totul altul printre cei care pier. Pentru cei ce o primesc, ea este garanţia unui viitor glorios iar pentru alţii ea prevesteşte osânda. Dar Dumnezeu este proslăvit, şi într-un caz, şi în celălalt, după cum arată F. B. Meyer:
„Prin urmare, atunci când ni se spune că putem fi pentru Dumnezeu o aromă plăcută, negreşit asta se referă la faptul că putem trăi în aşa fel încât să-I aducem aminte lui Dumnezeu cum era Isus în ipostaza Sa de muritor. Este ca şi cum, fiind priviţi zi de zi de Dumnezeu, El ar trebui să-L vadă pe Isus în noi şi să-şi amintească (omeneşte vorbind) de acea viaţă binecuvântată ce a fost adusă ca jertfa de o mireasmă plăcută lui Dumnezeu.”