După cum o adunare este în pericol dacă nu ia măsurile disciplinare ce se impun în anumite situaţii, tot aşa există pericolul de a nu acorda iertarea atunci când a avut loc o pocăinţă adevărată. Satan este întotdeauna gata să intervină în astfel de situaţii, cu vicleşugurile sale. În primul caz, el va căuta să năruie mărturia unei adunări ce tolerează păcatul în mijlocul ei, iar în al doilea, el îl va copleşi pe cel ce s-a pocăit de întristare, dacă adunarea va refuza să-l primească din nou în mijlocul ei. Dacă Satan nu va putea distruge prin imoralitate, el va încerca s-o facă prin nesfârşita întristare ce urmează pocăinţei.
Comentând pe marginea sintagmei: „noi... nu suntem în neştiinţă despre planurile lui", J. S. Baxter face următoarele comentarii:
„Satan se foloseşte de tot felul de stratageme pentru a abate sufletele de la adevăr: astfel el recurge la o sită, pentru a-i „cerne" (Luca 23:21), la „planuri" pentru a-i păcăli (ca în textul nostru), la „buruieni" pentru a „înăbuşi" (Matei 13:22), „la vicleşuguri" pentru a ţese intrigi (Efeseni 6:11), la răgetul unui leu, pentru a sădi groaza (1Petru 5:8), la deghizarea într-un înger (de lumină) pentru a înşela (2Corinteni 11:14) şi la „curse (mreje)" pentru a-i prinde în ele pe credincioşi (2Timotei 2:26).”