Motivul pentru care Pavel îi poate mângâia pe alţii este faptul că mângâierile lui Cristos sunt egale cu suferinţele îndurate de apostol pentru El. Suferinţele lui Cristos din acest context nu se referă nicidecum la suferinţele îndurate de Mântuitor, în lucrarea Sa ispăşitoare, căci acestea sunt unice, neputând fi împărtăşite de nici un om. Mai degrabă, creştinii pot să sufere şi chiar suferă datorită asocierii lor cu Domnul Isus. Ei suferă ocări, respingeri, ostilitate, ură, oprobiul oamenilor, lepădarea lor de ei şi trădarea din partea lor. Toate acestea sunt numite suferinţele lui Cristos pentru că El le-a îndurat când a trăit pe pământ şi pentru că încă le îndură atunci când mădularele trupului Său trec ele însele prin aceste suferinţe. În toate strâmtorările prin care trecem, El este strâmtorat împreună cu noi (vezi Isaia 63:9). Ideea pe care o scoate însă Pavel în evidenţă aici este că toate aceste suferinţe au parte de o mare răsplătire, adică faptul că avem parte în egală măsură de mângâierea lui Cristos şi mângâierea aceasta este întru totul de ajuns.