Aici din nou apostolul îşi exprimă altruismul total faţă de corinteni. Dacă slăbiciunea, umilirea şi ocara de care a avut el parte, va duce la întărirea lor în lucrurile lui Dumnezeu, atunci el se va bucura. Bucurându-se astfel, el s-a rugat de asemenea ca ei să fie întregiţi (desăvârşiţi). În ce priveşte subiectul disciplinării celor din mijlocul lor care au păcătuit, Pavel s-a rugat ca ei să fie întregiţi. Ca toată voia lui Dumnezeu să se facă în viaţa, lor - asta dorea Pavel cu ardoare. Sau, cum se exprimă Hodge: „Pavel s-a rugat ca ei să fie pe deplin refăcuţi din starea de confuzie, ceartă şi răutate în care căzuseră."