La urma urmelor, aceşti corinteni erau bucuria şi cununa de bucurie a lui Pavel. Ei erau motivul pentru care se putea lăuda el. Negreşit el nu voia să-i fie ruşine de ei când va veni la ei. După cum nu dorea să plângă din pricina multora care au păcătuit şi nu s-au pocăit de necurăţia lor, de desfrânarea şi lascivitatea lor.
La cine se referă Pavel ca fiind cei mulţi, ce practicau aceste păcate? E normal să presupunem că făceau parte din biserica din Corint, pentru că altminteri nu i-ar fi adus Pavel în discuţie în această scrisoare. Dar nu se potea presupune că ar fi fost credincioşi adevăraţi. În mod concret se spune că ei practicau aceste păcate şi Pavel arată clar că viaţa oricărei persoane ce este caracterizată de un atare comportament nu poate moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1Corinteni 6:9,10). Apostolul era gata să plângă pentru ei, datorită faptului că nu s-au pocăit şi, ca atare, trebuiau să fie excluşi din biserică.
Darby scoate în evidenţă faptul că acest capitol începe cu cerul al treilea, dar se încheie cu unele din cele mai grele păcate comise pe pământ. Între aceste două extreme, el subliniază că se află remediul - puterea lui Cristos, ce se odihneşte peste apostolul Pavel.