În acest punct, Pavel pare să obosească în acest exerciţiu de aparentă lăudăroşenie. El simte că a ajuns nebun, tot lăudându-se aşa. El n-ar fi dorit s-o facă, dar corintenii l-au forţat să se laude. Ei trebuiau să fie aceia care să-l apere, atunci când criticii l-au încolţit cu criticile lor usturătoare la adresa sa. Deşi nu era nimic în el însuşi, negreşit nu era cu nimic mai prejos decât cei mai eminenţi apostoli cu care se făleau ei.