Pavel argumentează că acţiunile lui nu pot fi puse la îndoială, deoarece Mântuitorul pe care îl predica el este Cel divin şi neschimbător, în care nu este nici o strămutare şi urmă de schimbare. Când a vizitat el prima oară Corintul, împreună cu Silvan şi Timotei (Fapte 18:5), l-au predicat pe Fiul lui Dumnezeu cel vrednic de încredere. „Mesajul nu a fost instabil, deoarece îl privea pe Fiul lui Dumnezeu în care nu era nici urmă de strămutare." Argumentul constă în faptul că nici un om care ÎI predică pe Domnul Isus în Duhul nu ar putea să se poarte în felul în care îl acuzau criticii săi pe Pavel că s-ar fi purtat el. Denney spune: „Argumentul lui Pavel din acest punct ar fi putut fi folosit de un ipocrit, dar nici un critic nu l-ar fi putut inventa." Cum ar fi putut el oare predica un Dumnezeu credincios, în timp ce el însuşi s-ar fi purtat cu necredincioşie faţă de propriul său cuvânt?