Şi pe lângă aceste alte lucruri, adică în afara celor excepţionale, ieşite din comun, Pavel a purtat zilnic povara necurmată a tuturor bisericilor creştine în inima sa. Ce semnificativ este faptul că aici avem punctul culminant al tuturor celorlalte încercări! Pavel era un adevărat păstor, iubindu-i şi îngrijindu-i pe copiii Domnului Isus. Tocmai asta încearcă el să dovedească în acest fragment din Scriptură. Şi, negreşit, din punctul de vedere al oricărei persoane rezonabile, el şi-a demonstrat cu prisosinţă punctul de vedere. Povara din inima sa pentru biserici ne aminteşte de zicala din engleză: „Church making is heartbreaking. Church mending is never ending" (în traducere aproximativă, ne-versificată: „Să întemeiezi biserici nu e muncă deloc uşoară, dar să pui umărul şi să îndrepţi lucrurile în biserică - ei bine, asta e o lucrare care nu se mai termină". N.tr.).