În versetele 1-6 avem răspunsul dat de apostol celor care l-au învinuit că s-ar fi purtat după felul de vieţuire al oamenilor din lume.
Mai întâi, el se prezintă într-o manieră foarte simplă: Eu însumi Pavel.
În al doilea rând, el îi roagă pe sfinţi, nu le vorbeşte pe un ton dictatorial.
În al treilea rând, el îşi întemeiază apelul pe blândeţea şi bunătatea lui Cristos. Desigur, el se gândeşte la cărarea urmată de Domnul Isus când a umblat pe acest pământ ca Om. Apropo, aceasta este una din puţinele referiri făcute de Pavel la viaţa pământească a Mântuitorului. De obicei apostolul se referă la Cristos drept Cel înălţat la cer, proslăvit la dreapta lui Dumnezeu.
Descriindu-se în continuare pe sine, Pavel spune: eu, cei smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru şi plin de îndrăzneală faţă de voi când sunt departe. Desigur, aceasta este o afirmaţie ironică. Este exact ceea ce afirmaseră criticii săi, că Pavel este laş atunci când e de faţă cu creştinii, dar când nu mai e în prezenţa lor ar fi un leu. Îndrăzneala lui, susţin aceştia, ar fi o dovadă a atitudinii lui belicoase pe care, chipurile, ar fi manifestat-o Pavel în scrierile sale.