Dacă versetul precedent ne-a dat definiţia falsă a termenului de câştig, cel de faţă ne prezintă adevăratul sens al cuvântului. Combinaţia de evlavie cu mulţumire este un mare câştig. Evlavia fără mulţumire ar prezenta o mărturie unilaterală. Iar mulţumirea fără evlavie nu ar constitui nici o trăsătură creştină distinctivă. Dar a avea evlavie şi în acelaşi timp a fi mulţumit cu împrejurările în care te afli este un lucru de mare preţ, ce nu poate fi cumpărat cu toţi banii din lume.